Sărbătoarea Crăciunului ne pune pe toţi în
mişcare. Ne facem planuri şi invităm prietenii să ne fie alături. Copiii
îi scriu scrisori lui Moş Crăciun,
aşteptând cu nerăbdare şi fiind atenţi la orice mişcare care s-ar putea întâmpla în apropiere. În orice moment poate
să bată la uşă…sau poate ateriza pe horn. Cine ştie ?
Dar mai
presus de toate aceste mici bucurii, Naşterea Domnului este darul nepreţuit al
cerului, şansa unică pentru mântuirea omului. Acel copil născut într-un staul,
într-o umilinţă şi într-un cadru lipsite de măreţie lumească era Însuşi
Dumnezeul care ne-a creat.
« Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut
slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de
adevăr »(Ioan 1 ;14) şi
« Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său
Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci sa aibă viaţă veşnică »
(Ioan :3 ;16)
Mila
Lui Dumnezeu
Naşterea Domnului este de
departe cel mai important eveniment care a avut loc în Univers ! Când Adam
şi Eva au căzut la examenul credincioşiei şi dragostei mâncând din fructul
oprit, au condamnat la nenorocire, boală
şi moarte întreaga omenire. Şi chiar dacă
omul trebuia să moară pentru că « plata păcatului este moartea »,
Dumnezeu a găsit o cale prin care acesta să se poata salva : jertfa
supremă oferită de cer pentru răscumpararea omului, jertfă ce poartă numele de
Iisus Hristos, Unicul Fiu al Lui Dumnezeu. Ma gândesc că Tatălui Ceresc nu i-a
fost uşor să-şi lase Fiul în vizuina
Adversarului, care se credea stăpân pe pământ. Prin întunericul şi minciuna cu care i-a vrăjit pe oameni, îndemnându-i continuu
la rău, Adversarul spera ca Dumnezeu
să-şi piardă răbdarea şi să renunţe la dragostea cu care privea către fiinţele
căzute. Dar, în loc să distrugă lumea, Lui Dumnezeu i se face milă văzând-o
măcinată de lupte lăuntrice, asuprită în exterior şi în interior. În loc să o
piardă, o ajută să iasă din impas,
trimiţându-şi Fiul să o salveze. Acest Fiu care a acceptat să părăsească
slava cerească , să se umilească pe Sine pentru ca noi să fim înălţaţi, acest
Fiu care a venit să fie raiul ce
anulează războiul născut în inimi de oameni. Ştia că o sa fie tratat aşa cum
merităm noi, dar totuşi a venit. De
ce ? Pentru că iubirea Lui este dincolo de înţelegerea omenească şi mila
Lui vrea ca noi să fim trataţi aşa cum merită El.
Pe cerul Universului s-a aprins o stea
Pruncul născut din Fecioară dă şi o altă dimensiune principiului iubirii,
una materială, un ceva pe care mintea noastră mărginită nu poate să-l înţeleagă şi
să-l atingă. Pentru că El era iubirea întrupată, dragostea supremă pe care nimic nu o poate învinge. În
cel mai negru moment al nopţii, când pământul era cufundat în abisurile
întunericului spiritual, când preoţii Israelului căutau să-şi menţină statutul
de oameni sfinţi doar prin ceremoniile
religioase, pe cerul Universului s-a aprins o stea .Cea mai strălucitoare din
câte s-a văzut.Venirea ei fusese anunţată încă de la căderea omului şi a
continuat să fie vestită prin gura proorocilor de care Dumnezeu nu a lipsit
lumea. Şi acum, când nimeni nu-şi mai amintea de ea, iată, apare ca o
promisiune vie, o lumină menită să alunge întunericul cel mai negru. Venise vremea
când marele orologiu al universului a bătut ora zero, ora de la care toate
începeau să se înnoiască şi să fie reabilitate. Lumina lumii care aducea veşti
bune celor asupriţi şi nenorociţi.
Venise anul îndurării Domnului, vremea harului promis.
Un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o
iesle
Când prăpastia dintre pământ şi cer devenise de netrecut, iată că într-o iesle din Betleem, se năştea Cel care avea să dărâme zidurile dintre creaturi şi creator,
să dizolve păcatul care nu lasă iubirea dintre om şi Dumnezeu să cunoască marea
împlinire. Alai de îngeri Îl însoţeau şi Universul răsuna de glasurile lor care
aduceau slavă lui Dumnezeu : « Slavă întru cei de sus lui
Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire». Acest Dumnezeu care este
în stare să iubească lumea până la sacrificiu,
căruia îi pasă când vede fiinţa umană chinuită şi prădată de lumina
sfântă, SE IMPLICĂ ! Vestea este
dată de îngeri unor
păstori : « Şi iată, un înger al Domnului a stat deodată lângă
ei şi slava Domnului a strălucit
împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: nu vă
temeţi, caci iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot
poporul ; căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un mântuitor, care este Hristos, Domnul. Şi
acesta este semnul pentru voi ; veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi
culcat într-o iesle »(Luca).
Cum aşteptăm Crăciunul ?
Naşterea Domnului înseamnă
plata concretă cu care Dumnezeu răscumpară lumea. Iisus Hristos este Mielui lui
Dumnezeu pe care l-a vestit Ioan Botezătorul, este mlădiţa despre care Isaia
spunea că « va fi ca un steag pentru popoare ; pe Ea o vor căuta neamurile
şi sălaşul Ei va fi plin de slavă». Iisus s-a
născut să plăteasca toate datoriile pe care omenirea le-a făcut de-a
lungul veacurilor. Preţul acestor datorii putea fi plătit doar cu sacrificiu de
Dumnezeu !
În
predica sa, părintele Sofian Boghiu atrăgea atenţia asupra naşterii
Mântuitorului: „Cum aşteptăm noi
Crăciunul? Ce pregătiri facem noi pentru ziua aceasta mare din istoria
mântuirii? Cum aşteptăm noi pe Stăpânul lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe
Mântuitorul neamurilor? Va găsi pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un
colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noatre, sau aceasta
este mânjită, surpată şi pustiită de păcate şi El nu va putea găsi în noi
locaşul cuviincios ca să-şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locşor curat
ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi
tămâia smereniei şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi, atunci cu adevărat nu vom avea niciun folos de
naşterea Lui. El va merge la alţii, la aceia care Îl aşteaptă şi Îl doresc cu
adevărat.
Betleem
sau Efrata înseamnă „casa pâinii” . Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel
ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel
tainic , să se apropie de altar , unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea
să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se
mărturisească şi să se împărtăşească (...).
Să-L
aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne Iisuse,
Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă
viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele
noastre ca un bun şi iubitor de oameni”. Amin.
Înainte de a ne face daruri unii
altora în această zi sfantă şi binecuvântată, să primim darul suprem din mâna
Celui care ne-a creat. Pentru că acest dar este actul prin care noi suntem
eliberaţi din temniţele păcatului. Să deschidem fără teamă poarta sufletelor
noastre şi să facem loc pruncului binecuvântat. Să-l naştem şi în inimi, pentru
că El este paşaportul ce ne conduce din nou în Eden. Fie ca lumina sfântă să ne
regenereze sufletele şi nici o
întristare să nu-şi mai aibă locul pe chipurile noastre făcute după cel mai
frumos şi mai curat chip. Doamne, ajută-ne să conştientizăm iubirea Ta şi dă-ne
puterea să fim în stare să o primim ! Crăciun fericit !
Georgeta
Istrate
